Imi doream de mult sa vad un spectacol al lui Mihai Maniutiu dar pana acum n-am avut ocazia si uite ca aseara s-a ivit si inca intr-un mare fel adica pe scena cu actorii. 
Grozava ideea. Cred ca impactul ar fi fost mai mic daca publicul ar fi fost in sala.
Aseara la TNB in cadrul Festivalului National de Teatru 2010.
Sursa foto: aici.
„Stand, ca un pictor, ceva mai departe, priviti-ma si cuprindeti cu vazul toate nenorocirile care ma coplesesc – aici, la porţile beznei…”
Asa incepe spectacolul chiar inainte de a intra publicul in sala. Fraza asta se repeta obsesiv la inceputul spectacolului si mai apoi si pe parcursul lui.
Nu sunt sigura ca am descoperit tot ceea ce a vrut sa transmita Mihai Maniutiu dar pe mine una m-a facut sa-mi pun multe intrebari. La unele cred ca am gasit raspuns la altele inca nu, dar studiez. 
Oricum mesajul a fost puternic, cel putin asa l-am resimtit eu, nu sunt sigura de “lumea buna” din Teatrul Romanesc pentru ca la sfarsit nu pareau prea convinsi la aplauze, dar asta o sa vedem in cronicile pe care le vor scrie, sau nu. 
As mentiona totusi legat de aceasta “lume buna” ca unii dintre ei nu au respect pentru munca de pe scena asta s-a vazut pe inceputul spectacolului cand unii chiar gasisera ca e cazul sa spuna “intamplari hazoase” din lumea teatrului netinand cont ca spetacolul totusi incepuse chiar inainte de intrarea spectatorilor. 
Imi cer scuze daca sunt caustica aici, dar lipsa asta de respect pentru cel de langa tine oricine ar fi el ma scoate din sarite. La fel de mult ma scoate din sarite faptul ca astazi, din cauza unui imbecil egoist si nesimtit n-am putut sa merg la conferinta lui Mihai Maniutiu “Actorul si mastile sale” de la Bibilioteca Centrala Universitara.
marius-bodochi
Stumble It!
