Zilele trecute, stand de vorba cu Anna am inceput sa cautam informatii despre spectacolele in care a jucat Marius la Cluj. E mare seceta, dar totusi ea si-a adus aminte ca in cartea lui Mihai Maniutiu, “Cercul de aur (eseuri teatrale)” apare o fotografie din spectacolul “Saptamana luminata” a lui Mihai Saulescu, in regia lui Mihai Maniutiu. 
N-o vazusem.
Cautand am gasit niste fragmente din care cel putin ne putem face o idee. 
Si iata cam care este subiectul piesei:
“Actiunea piesei e pe cat de simpla, pe atat de tulburatoare: un tanar vinovat de toate pacatele imaginabile trage sa moara vegheat la capatai de o mama care-l iubeste dincolo de rautatile ce i-au produs atata suferinta. O singura mangaiere i-a mai ramas. E saptamana luminata, cand cerurile sunt deschise si oricine moare intra in rai indiferent de multimea pacatelor. Din nefericire, tanarul se incapataneaza sa traiasca. Exasperata, mama ajunge sa se roage pentru moartea fiului. Degeaba. Ursitoarele nu sunt pregatite sa-l lase sa scape atat de usor. Intr-un final, mama disperata isi ucide propriul copil, inainte ca clopotele sa vesteasca sfarsitul saptamanii luminate si inchiderea cerurilor. Simplu, nu? Se prea poate. Dar o simplitate nascatoare de intrebari fundamentale, in orizontul carora ne miscam pana in ziua de astazi, chiar daca uneori nu ne mai dam seama.“
Fragment dintr-un articol scris de Alin Fumurescu in Money Express.
Si am mai gasit un articol aparut in “Romania Culturala” in 2008, “Mihai Maniutiu si teatrul intelectualizat”, unde Petre Bacioiu face o analiza a mijloacelor de expresie ale lui Maniutiu si de unde aflam mai multe lucruri despre spectacol.
“Dimensiunea imagistica si unicitatea actului creatiei sale au caracterizat munca de o viata a acestui mare regizor. La Maniutiu, totul e mereu proapat si irepetabil. Sa incercam sa explicam adevarul acestor asertiuni prin cateva aprecieri legate de abordarea scenica a piesei Saptamana luminata (Spectacolul a participat la multe turnee si festivaluri internationale (Egipt, Macedonia, Iugoslavia, Austria, Cehia, Franta, Finlanda). Premiera : ian. 1994), de Mihail Saulescu: „Saptamana luminata, de Mihail Saulescu, este o raritate in spatiul literar romanesc, [...], este o mica tragedie romaneasca, iar legatura ei cu tragedia europeana (antica sau clasica) este, pentru a prelua o idee a lui Dimitrie Gusti (<troitele sunt catedralele neamului>), aceea dintre troita si catedrala. Insasi ideea de a pune in dialog o agonie (agonia impuscatului Constantin) si de <a descrie moartea> este, pentru anul 1916, cand a fost scrsa piesa, si pentru idealurile epocii, cand toata lumea se straduia sa rostandizeze, foarte temerara. [...]. Mihai Maniutiu a preluat aceste reverberatii ale textului, a plasat trupul aproape gol al eroului intr-un purgatoriu inteles ca ritual funerar cu incontestabile valori plastice si sonore (Costumele-Doina Levinta; muzica-Iosif Hertea; coregrafia-Sergiu Anghel). [...]. Maniutiu a eliberat tragedia latenta din text, inchisa in cuvinte obisnuite, intrebari si exclamatii”(Mircea Ghitulescu, O tragedie polifonica, in Vocea Romaniei, 16 feb. 1994, p. 8).
Personajele fac parte dintr-un fond autohton (Mama, Ghicitoarea, Dracul, Strigoiul s. a.), iar muzica, doine romanesti descompuse, aduce un aer mioritic, dar cu semnificatii de universalitate. Suferinta muribundului e, in fond, chinul intregii umanitati. Regizorul impune o fascinatie a limbajului si se supune seductiei experimentului: „Subtil exeget al actului scenic si deopotriva al gestului etic, regizorul Mihai Maniutiu are de mai multa vreme revelatia unui spectacol cu virtuti apotropaice, de exorcizare a spiritelor malefice. In viziunea sa, eresul care l-a inspirat pe autor ofera astazi premisele reconsiderarii mitului charistic in stare initiala. [...]. Pentru a sustine aceasta ipoteza primara a tragediei existentiale, Maniutiu a potentat rolul himerelor acestui cosmar ce se cere a fi mereu constientizat, alegand o maniera expresionista de etalare a ritualurilor de sorginte autohtona. A apelat la fondul elementar al folclorului romanesc, mobilizand o adevarata orchestra de instrumente arhaice, la care se executa o sugestiva alcatuire de sonuri evocand stari tensionate, etern valabile in alegoria vietii. O simbolistica universala obtinuta printr-un sincretism nu doar de mare rafinament, ci si de intensa traire. Ceea ce se petrece timp de 60 de minute pe scena Nationalului clujean tine efectiv de magie. [...]. Actorul, „exorcist invers”, recheama la sine fantosele magnei psihice, savarsind ritualul mantuirii, al catharsisului, prin propriul sau sacrificiu la rampa, seara de seara” (Irina Coroiu, Exorcizarea spiritelor malefice, in Contemporanul, nr. 8, 25 feb. 1994, p. 12).“
Daca vreti sa cititi articolul in continuare, il gasiti aici.
marius-bodochi
Stumble It!
