Fragment din “Sonata pentru saxofon si Eva”

Ce mult imi place partea asta din spectacol, asa de bine o inteleg pe Eva …

“Alex: Acum ar fi nevoie de multa intelegere, de marea intelegere. Doamne. Doamne Dumnezeule ce n-as da sa pot sa intorc timpul inapoi la acel moment unic, irepetabil cand fiecare cuvant vibreaza in mozaicul seductiei, ce n-as da ca tot acest razboi tainic sa nu fi avut loc. Doamne cine a inventat toata fatalitatea asta, amagirea asta fara sfarsit, cine?

Eva: Poate ca este o fatalitate, dar nu este o amagire. Nu, nu este o amagire. Tu esti singurul barbat cu care de fiecare data am uitat si de trecut si de viitor, nu este o amagire. Privirea ta chiar daca se uita dincolo de mine ma electrocuteaza pana in adancul fiintei. Simt o bucurie mare, inexplicabila numai cand iti aud vocea. Felul cum ma atingi este pentru mine mai presus de orice rezistenta. Singurul efort pe care l-am facut de la inceput a fost sa nu ma pierd prea repede in bratele tale. Ma dori prea tare, ma dori mereu, ma dori pentru totdeauna. Mi-e frica. Nu intelegi ca mi-e frica sa ma las sa te iubesc cat te iubesc? Poate ca este o fatalitate, poate ca este un razboi fara invins si fara invingator dar nu, nu este o amagire.

Alex: Eva, cine sunt eu pentru tine in afara de o umbra pe un ecran de televizor?

Eva: Dirijorul unei orchestre care nu se lasa dirijata. Dar eu pentru tine in afara de o pelerine unduindu-se in noapte?

Alex: Nu, tu nu esti orchestra, esti chiar muzica, esti muzica mea, sonata pentru…

Eva: Sonata pentru saxofon si harpa, harpa mangaierilor tale.”

Ati simtit vreo data asa ceva? O privire care sa va electrocuteze pana in adancul fiintei, o bucurie mare inexplicabila cand auziti vocea cuiva?

Eu da si sunt fericita ca mi s-a intamplat.

Autorul textului este Eugen Serbanescu, oare si lui i s-a intamplat?