Sonata pentru saxofon si Eva

Iata monologul din deschiderea piesei “Sonata pentru saxofon si Eva”. Mie imi place foarte mult si daca l-ati vedea pe Marius cu cata pasiune il spune…

Prima oara cand l-am vazut in rolul asta mi-am adus aminte de un coleg, pe atunci mi-era coleg, un tip care se viseaza Presedintele Romaniei. Si discursurile lui sunt pline de pasiune. Din pacate numai vorbe frumos impachetate in paiete si goale pe dinauntru; nici el nu crede cu adevarat in ele si asta se simte.

“Steaua Romaniei in grad de comandor. Frumos, foarte frumos. Nici nu se putea mai bine. Azi in sambata Pastelui, receptii, sindrofii, paiete la ce sunt bune toate astea, cui folosesc? Da, iti dau o perspectiva, o perspectiva cosmica asupra ta si asupra altora. Perfida profesiune dar cine-o vede? Profesiunea e ascunsa bine sub solzi chiar in denumire, profesiunea neaga denumirea sau invers, cum o fi?  (uitandu-se in acvariu la peste) Uite  tu, tu esti peste dar ce esti peste? Nu exista profesiunea de om politic cel mult vocatia daca exista, restul vine de la sine, restul e obsesia puterii. … Obsesia puterii?… Pai da obsesia puterii. Si ce-ar trebui sa facem, sa predicam platonic in pustiul marii pentru majoritatea tacuta. Si cat de tacuta e majoritatea asta tacuta? E tacuta pana cand iti baga cutitul in spate la urne.  Recunostinta, gratitudine, care recunostinta care gratitudine? Churchill, de Gaulle, Lech Walesa, Gorbaciov, Kohl – Helmut Kohl, Bush tatal si lista ramane deschisa, toti inghititi cu cinism de majoritatea tacuta care nu face politica. Dar noi care facem, care predicam, care-o inselam, spre binele ei o inselam, putem noi sa fim mai buni decat majoritatea asta tacuta? Putem? Nu putem, cum o sa fim mai buni daca de acolo provenim si noi din majoritatea tacuta. Pana a sari in oglinda apei si eu am fost majoritate tacuta. Sunt unul dintre voi de ce ma judecati? Suntem si unii si altii doar doua oglinzi paralele in care ne uimim pervers, in care ne prefacem ca nu ne recunoastem unii pe ceilalti, suntem amagirea amagirii reciproce. Si cercul se-nchide se-nchide mereu. Degeaba ne invartim in jurul cozii puterea e rostul si resortul politicii. Democratia? Democratia  draguta de ea ne invata sa luptam pentru putere. Putem noi sa fim mai buni decat Doamna Democratie? Sigur ca putem, sigur ca putem. Jocul ei sclipitor inecat in paiete, in sindrofii, se opreste vre-o data, oboseste vre-o data? Niciodata. Nici fariseimul de toate gradele, nici manipularea de toate gradele si bineinteles toate in interesul national, numai si numai in interesul national. Si cercul se-inchide…   “